PITONUL RETICULAT (Python reticulatus)

Teritoriul de răspândire:

Pitonii fac parte din familia Pythonidae şi au fost numiţi după şarpele gigant Phyton din mitologia greacă. Se găsesc în regiunile tropicale şi subtropicale ale Asiei, Australiei şi a Africii.

CARACTERISTICI
Lungimea lor variază între 1 şi 10 m, pot atinge şi greutatea de 140 kg. În captivitate pot trăi 20-30 de ani, unii pitoni ajungând chiar şi la vârsta de 40 de ani.

COMPORTAMENT
Pitonii nu văd bine şi nu aud bine, ei percep anumite sunete şi vibraţii prin pământ. Au un organ în buza de sus care detectează căldura, astfel ei pot “vedea” animalele cu sânge cald chiar şi în condiţii de vizibilitate redusă.

MOD DE HRĂNIRE
Hrana lor constă, în funcţie de mărimea şarpelui, din rozătoare şi reptile mici sau mamifere, reptile mari (chiar şi crocodili) şi uneori păsări. Unii pitoni mănâncă şi peşti.

REPRODUCERE
Femelele pitoni, în funcţie de specia lor, depun 10-100 ouă, din care, după o perioadă de 2-3 luni, ies pui vii. Masculii ajung la maturitate în 18 luni, femelele în 4 ani.