Leul este un mamifer din familia Felidae. Cu toate că este cunoscut ca „regele junglei”, leul este un animal care trăiește în câmpii deschise și poate fi găsit prin toată Africa. Chiar și așa, este o specie în pericol, populații semnificative găsindu-se doar în parcuri naționale din Tanzania și Africa de Sud.
CARACTERISTICI
Dimensiunile leilor pot varia în funcție de zona în care trăiesc, însa în medie, femelele cântaresc 120-180kg, iar masculii 150-230kg. Lungimea corpului (incluzând capul) la femele variază între 140 si 175cm, iar la masculi între 170 si 250cm.
COMPORTAMENT
Leii sunt animale carnivore care trăiesc în grupuri de familii, consistând în femele înrudite, puii de ambele sexe, și un mascul neînrudit, care se împerechează cu femelele adulte. Femelele se ocupă cu vânatul, în timp ce masculii apără și mențin frontierele teritoriului.
MOD DE HRĂNIRE
Leii sunt animale puternice care vânează de obicei în grupuri organizate. Prada constă,de obicei, în mamifere mari cum ar fi: antilope impala, zebre si bizoni. Totuși leul vânează multe alte specii, în funcție de disponibilitate.
REPRODUCERE
Leoaicele isi ating maturitatea sexuala in jurul varstei de 3-4 ani. Leii nu au o perioada anume de imperechere si se pot reproduce de mai multe ori pe an. Femelele se pot imperechea cu mai multi masculi, iar pe parcursul perioadei de imperechere (care poate dura cateva zile) un cuplu poate copula de 20-40 de ori. Gestatia dureaza 105 zile, leoaica nascand intre 2 si 5 pui.